Am bifat 8 ani și nu numai

În urmă cu 8 ani, mai exact în 08.08.2012 luam startul oficial într-una dintre cele mai palpitante și, în același timp, dramatice „curse”. Din biroul de eliberări acte al Oficiului Național al Registrului Comerțului din Timișoara ieșea certificatul de înregistrare și odată cu el începutul unei aventuri care surprinde zi de zi, chiar și după opt ani.

În ultimii opt ani nu am marcat niciodată această zi. De obicei, data de 8 august trecea neobservată, mascată printre proiecte și planuri de vacanță. De fiecare dată ajungeam prea târziu să realizăm că am ratat să marcăm momentul de sărbătoare, să facem un pas în spate, să ne detașăm și să facem o retrospectivă a realizărilor, dar mai ales a eșecurilor prin care am trecut și ni le-am asumat în ultima perioadă.

Se pare că este adevărată vorba lui Victor Hugo „poți rezista unei armate, dar nu unei idei căreia i-a venit vremea.” Noi nu ne opunem acum unei armate dar recunoaștem că a venit vremea să marcăm evenimentele importante din viața agenției. Aniversarea „zilei de naștere” este un prim pas. De aici încolo sperăm să avem perspicacitatea necesară pentru a mai surprinde momentele importante din „spatele scenei”, momente care, până acum, se risipeau în umbră.

Anul acesta am făcut pasul în sate, am lăsat proiectele la care lucrăm, măcar pentru câteva momente, am lăsat grijile legate de contextul economic și medical în care trăim și am făcut o retrospectivă a celor 8 ani. Descoperirile au fost surprinzătoare. Am reușit să acoperim un volum de muncă consistent, am avut parte de succese, dar și de eșecuri. Am crescut, ne-am maturizat, am învățat multe și am realizat cât de multe mai avem de învățat.

Fiecare proiect, fiecare client, fiecare e-mail trimis sau primit, fiecare răspuns la o cerere de ofertă, fiecare cafea băută la birou au fost experiențe care ne-au ajutat să ne facem treaba mai bine, să reacționăm mai prompt și să identificăm mai ușor soluții.

 Exercițiul retrospectiv a fost unul extrem de util deoarece ne-a ajutat să avem o perspectivă mai largă asupra activității noastre din ultimii 8 ani. În același timp, ne-am amintit de blocaje, eșecuri, erori de comunicare, dar și de momente în care am râs cu gura până la urechi sau ne-am bucurat de reușite.

Acestea fiind spuse, la mulți ani nouă și tot înainte către noi provocări!