Conform definițiilor oficiale, relațiile publice reprezintă procesul de comunicare strategică prin care se construiesc relații durabile cu beneficii mutuale între organizații și publicul lor. Termenul de organizații este este unul foarte extins în acest context și adună sub umbrela sa companii, ONG-uri, branduri, grupuri cu interese comune, ajungând până la nivelul de individ. Tehnologia a divizat PR-ul în două ramuri: ramura tradițională și ramura digitală.

Gata cu teoria! Să ne apucăm de treabă și să găsim răspunsul la întrebarea din titlu! PR-ul tradițional care se adresa doar unui „cerc select” de companii cu bugete anuale considerabile pentru diseminarea mesajelor pe care le aveau de transmis pe suporturile media clasice, radio, TV sau presa scrisă hard copy s-a văzut depășit de un suflu nou, modern, adaptat contextului socio-economic și tehnologic al vremurilor. Această „ramură tânără” nu doar că reușea să țină pasul cu noile canale de comunicare, dar reușea să vină cu un plus de valoare important propus atât companiilor, cât și publicului acestora, reușind să organizeze întâlnirea dintre cele două părți care aveau multe să-și spună într-un spațiu accesibil în care comunicarea devenea bidirecțională. Publicul se transforma dintr-un recepetor pașnic al mesajului într-o voce puternică. Practic, PR-ul digital a reușit, prin tehnologie să se apropie și chiar să se confunde cu definiția general acceptată a relațiilor publice, respectiv construcția de relații durabile generatoare de beneficii mutuale între organizații și publicul lor.

Facilitarea comunicări nu a fost, însă, singurul atu care a determinat PR-ul digital să acapareze scena și lumina reflectoarelor. Dacă PR-ul tradițional își limita clienții la companii cu bugete generoase, PR-ul digital a devenit mai accesibil din punctul de vedere al costurilor, fiind adoptat și de către companiile mici și mijlocii, de antreprenori debutanți care au început să descopere beneficiile construirii unei relații durabile între organizațiile lor și publicul țintă, respectiv clienții existenți și cei potențiali. Pe lângă costurile mult mai reduse, PR-ul digital a venit și cu alternative flexibile de adaptare a costurilor la bugetele disponibile. În timp ce PR-ul digital reușea să se impună, PR-ul tradițional devenea din ce în ce mai închis într-o nișă restrânsă amenințată cu dispariția odată cu diminuarea impactului generat de canalele media tradiționale, în comparație cu online-ul.

Canalele de comunicare noi și costurile accesibile au fost completate de un avantaj competitiv al PR-ului digital de care companiile, indiferent de dimensiuni aveau nevoie: măsurarea aproape în timp real a rezultatelor. La îndemâna digitalului sunt o serie de unelte de măsurare prin care se poate identifica impactul și audiența unui comunicat de presă, a postărilor pe paginile de companie de pe rețele sociale și nu numai.

PR-ul digital a devenit și rămâne o necesitate pentru a genera vizibilitate online, ajungând să devină o parte integrantă esențială a strategiei de optimizare pentru motoarele de căutare. PR-ul digital a crescut, s-a adaptat și a reușit să se facă indispensabil, în special pentru companiile mici și mijlocii a căror acțiuni de marketing și comunicare se desfășoară în mediul online.

PR-ul tradițional are încă forță pe nișa sa restrânsă, dar nu are șanse să livreze rezultate într-o competiție directă cu fratele mai mic, digital.